•Coshnita. Nota Statistica

•Coşniţa
r-nul Dubăsari.Atestat 1683

Notă Statistică(2002):R.Nistru. Distanţa pînă la Chişinău-23 km.
Populaţia-5045 de oameni,majoritatea moldoveni.
Suprafata teritorial administrative este de 4407,28 ha.
Situat la 47°2′N 28°50′V

•Istoria Aparitiei Satului

Istoria apariţiei satului e strîns legată de istoria apariţiei Statului Moldovenesc.Satul Coşniţa apare în perioada, cînd moldovenii din principatul Moldovei, asurpiţi de exploatatorii turci şi feudalii locali, încep sa populeze malul stîng al Nistrului.La sfîrşitul sec.XVII aceşti refugiaţi au întemeiat satul Coşniţa.
În timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774, cind pe aceste locuri se instalasera trupele ruseşti şiadministraţia rusă, judeţul Dubăsari era alcatuit din 13 localitaţi: Pererîta(azi Pîrîta), Cocieri, Corjeva, Malovata, Goian, Doroţcaia, Delacău, Butor, Speia, teiu, Coşniţa, Pogribeni(ayi Pohrebea)ş.a.În toate aceste localităţi trăiau moldoveni, ruşi, ucraineni, evrei ş.a. La Coşniţa in 1790 erau 117 gospodarii. Majoritatea erau familii venite din Ţara Moldovei, Ucraina. Satele Coşniţa şi Pohrebea erau considerate localitaţi moldoveneşti. Localnicii se ocupau cu creşterea vitelor, agricultura, pomicultura şi legumicultura.

•Provenienta denumirii

V.Murzac,invaţator in şcoala medie locala, care s-a preocupat cu studierea istoriei Coşniţei, a stabilit 3 versiuni
ale provenienţei acestei denumiri:
1.că ea e legată de locul aşezării localitaţii într-o curbă adîncă a Nistrului,ce are forma de coş, coşniţa.
2.că aici pe vremuri creştea multă răchită, din care se împleteau coşuri.
3.că primii pescari, care plecau pe Nistru, lăsau pe locurile mai înalte de pe mal coşuri goale pentru a-şi orienta mai bine poziţiile de pescuit.
Se mai spune ca primii traitori de pe aceste locuri erau împletitori de coşuri. Oricum, toate versiunile duc spre unealta de gospodarie, care se numeşte coş, pe aici mai frecvent zicîndu-i-se coşniţa. Denumirea satului s-a format treptat, fără grabă, pe parcursul anilor şi deceniilor.Este, însă, de netănguit faptul că în hăţişurile de rachiţă şi in pădurile din această curbă a Nistrului coşniţenii de multe ori s-au ascuns de turci şi de alţi năvălitori. Locurile acestea mai erau bune şi pentru pescuit. Iar pescarii şi-au instalat aici chiar şi casele. Se cunosc chiar şi numele primilor trăitori - pescari de aici: Brăila, Pantazi ş.a. E interesant că la Iampol , vis-a-vis de Soroca,
unde Nistrul face o curbă asemănătoare, cam în aceeaşi perioadă, prin sec. XVII-XVIII au apărut satele Coşniţa Mare şi Coşniţa Mică (în toponimia ucraineană Velica Kisniţea şi Mala Kisniţea).

•Populaţia

Satul însă nu era mare. Totuşi în sec. XIX populaţia lui a crescut de 5 ori şi a ajuns la 612 oameni.În anii douăzeci
aici a fost deschisă o şcoală primară, în care mai tîrziu învăţau 50 de elevi. Vera Buceaţchi şi Ştefan Gălescu au fost
printre primii învăţători de aici. Copiii coşniţenilor mai înstăriţi continuau studiile la gimnaziul din Grigoropol.

Prin anii 70 ai sec. XIX coşniţenii şi pohrebenii cultivau soiuri europene de viţă de vie, iar în sec. XX - şi soiuri
hibride. Băştinaşii leagă apariţia aici a viţei de vie cu un oarecare Arion Meleca, numele căruia a rămas să-l poarte
mai mulţi viticultori vestiţi pe aceste meleaguri.

Cu toate acestea oamenii trăiau greu. Ei trăiau în căsuţe mici, construite din lut, acoperite cu paie şi luminate
cu opaiţe. Oamenii se alimentau cu mămăligă, turte de secară, se îmbrăcau în haine de pînză ţesute de femei, se
încălţau în opinci. Majoritatea erau analfabeţi.

Prima biserică de lemn la Coşniţa a fost construită în 1760, iar în 1880 pe locul ei s-a construit alta, de piatră.
În anii de ideologie bolşevică din această biserică au rămas numai pereţii. În Coşniţa toată asistenţa medicală o înfăptuia un singur felcer.

Marea majoritate a populaţiei din Coşniţa, ca şi cea din Pohrebea, o alcătuiau ţăranii de stat, adică cei cu foarte puţin pămînt. Mulţi dintre ei - Tihon Agatiev, Nichifor Lefter, Pantelei Guzinschi, Dionisie Cazac ş.a.- argăţeau pe moşiile boierilor de la Vadul lui Vodă, mai ales, la proprietatea Suruceanu, care era stăpînă aici şi pe pămînt, şi pe sat. Astfel de gospodari ca P. Cibotenco, A. Marcova, S. Todica ş.a. aveau în posesie întinderi mari de semănături,
livezi şi vii.

•Revoluţiea Bolşevică

Valurile revoluţiei bolşevice din 1917 ajung pînă la Coşniţa. O atitudine probolşevică ia Uniunea plugarilor care a activat la exproprietatea ''kulacilor'' locali. Evenimentele ce se desfăşoară au o semnificaţie deosebită. Basarabia intră în componenţa României, iar teritoriile din stînga Nistrului nimeresc sub puterea Sovietică, acceptată de sovietele din Dubăsari încă din noiembrie 1917. Orbiţi de ideologia bolşevică, unii coşniţeni se disting în mişcările de instaurare a Puterii Sovietice pe aceste meleaguri. În Coşniţaşi si Pohrebea au fost organizate aşa numitele comitete ale ţăranilor nevoiaşi,adică ale celor care nu prea iubeau să lucreze pămîntul. Ele contribuiau la desproprietărirea ''kulacilor'', adică a gospodarilor care, organizîndu-şi bine munca, aveau şi venituri bune. Rezultatele scontate însă nicidecum nu se lasă obţinute. Numărul înfometaţilor creşte vertiginos. De la ţărani sunt adunate raţii pentru aceşti înfometaţi - bani, cereale, legume etc. Ţăranii vedeau totuşi orientarea păgubitoare a acestei activităţi şi ei se opuneau din toate puterile. Măsurile drastice îndreptate împotriva lor pînă la urmă au învins opoziţia. La 19 august 1924 în Coşniţa adunarea locuitorilor recunoaşte şi acceptă noua orînduire socială.

•Al II razboi mondial

In 1925 la Cosnita si Pohrebea sunt organizate soviete satesti. Apoi la Cosnita a fost creata organizatia de partid.
In 1932 scoala de aici devine sc. de 7 ani, iar in 1938 - sc medie. In acelasi an aici intra in functiune fabrica de conserve, care influenteaza puternic dezvoltarea satului, dar razboiul din 1941-1945 din nou stopeaza dezvoltarea satului, aduce multe
jerfe. Din Cosnita si Pohrebea sunt minati pe front peste 400 de oameni, iar foarte multi dintre ei si-au pierdut viata pe paminturi straine. Ciuruite de proiectile si gloante au fost si multe cladiri din Cosnita. La Cosnita de exemplu, au ramas intregi numai 12 case. In mormintul comun din cimitirul satului odihnesc aproape 2 mii 500 de ostasi si ofiteri localnici si straini.

Pe malul sting al Nistrului deportarile staliniste au inceput cu mult mai inainte decit pe cel drept (1930). Dar represiunile au continuat si dupa razboi. Apoi masivele deportari din 1949, oamenii au fost stramutati in regiunea kurgan,aici se numara sistrabunelul meu Dumitru Turculet cu Bunelul meu Alexandru Turculet..