•Populaţia

Satul însă nu era mare. Totuşi în sec. XIX populaţia lui a crescut de 5 ori şi a ajuns la 612 oameni.În anii douăzeci
aici a fost deschisă o şcoală primară, în care mai tîrziu învăţau 50 de elevi. Vera Buceaţchi şi Ştefan Gălescu au fost
printre primii învăţători de aici. Copiii coşniţenilor mai înstăriţi continuau studiile la gimnaziul din Grigoropol.

Prin anii 70 ai sec. XIX coşniţenii şi pohrebenii cultivau soiuri europene de viţă de vie, iar în sec. XX - şi soiuri
hibride. Băştinaşii leagă apariţia aici a viţei de vie cu un oarecare Arion Meleca, numele căruia a rămas să-l poarte
mai mulţi viticultori vestiţi pe aceste meleaguri.

Cu toate acestea oamenii trăiau greu. Ei trăiau în căsuţe mici, construite din lut, acoperite cu paie şi luminate
cu opaiţe. Oamenii se alimentau cu mămăligă, turte de secară, se îmbrăcau în haine de pînză ţesute de femei, se
încălţau în opinci. Majoritatea erau analfabeţi.

Prima biserică de lemn la Coşniţa a fost construită în 1760, iar în 1880 pe locul ei s-a construit alta, de piatră.
În anii de ideologie bolşevică din această biserică au rămas numai pereţii. În Coşniţa toată asistenţa medicală o înfăptuia un singur felcer.

Marea majoritate a populaţiei din Coşniţa, ca şi cea din Pohrebea, o alcătuiau ţăranii de stat, adică cei cu foarte puţin pămînt. Mulţi dintre ei - Tihon Agatiev, Nichifor Lefter, Pantelei Guzinschi, Dionisie Cazac ş.a.- argăţeau pe moşiile boierilor de la Vadul lui Vodă, mai ales, la proprietatea Suruceanu, care era stăpînă aici şi pe pămînt, şi pe sat. Astfel de gospodari ca P. Cibotenco, A. Marcova, S. Todica ş.a. aveau în posesie întinderi mari de semănături,
livezi şi vii.